Se afișează postările cu eticheta Rosii. Afișați toate postările

Supa mamei

Am lipsit un timp din motive de boala si nu stiu cum sunteti voi in asemenea situatii dar mie imi vin tot felul de pofte,chiar daca nu le mananc pentru ca nu am pofta de mancare si sa nu va imaginati ca am pofte ciudate,nu...imi vin in minte bucatele mamei!!!😢😢
Pentru ca zilnic venea Costel de la gradina cu rosii si alte legume,mi s-a facut pofta de supa mamei de rosii si am mai facut varza la cuptor exact cum o facea ea cu un gust si aroma,nebunie curata!
Noi cand facem supa de rosii(chiar si eu),punem la fiert rosiile cu ce mai punem acolo in oala iar dupa ce au fiert,totul intra la pasat cu blenderul!Ei bine prin 60-70 nu erau aceste aparate,doar site si supiere(tot un fel de sita pentru cine nu cunoaste termenul,dar cu gauri putin mai mari,un fel de strecuratoare care se vede in poza mai jos)si acum vine partea frumoasa pentru mine
O vedeam pe mama ca-si pune sortul de bucatarie si intra in gradina apoi venea si rasturna pe masa:
multe rosii bine coapte,1radacina de telina cu tot cu frunze,1dovlecel,2-3morcovi,ceapa daca nu era uscata si scoasa,radacina de patrunjel,apoi ma punea s-o ajut
Supa dupa ce era fiarta,o strecura intr-o alta oala apoi cu lingura de lemn,invartea legumele in strecuratoare doar putin sa fie pasate pentru ca supa sa fie limpede nu groasa si mai mult pe rosii insista sa le paseze;bine veti spune,atunci unde sunt vitaminele,vitaminele sunt in zeama,nu-i neaparat nevoie sa se paseze legumele sa spunem ca avem vitamine in farfurie!
Apoi nu mai spun ca taiteiii facuti nu puteau lipsi din supa
Nu voi putea uita niciodata mirosul legumelor proaspete si fara chimicale dar mai ales al rosiilor,rupte atunci!!
Copilarie frumoasa am avut,fara sa ne fie teama ca ne imbolnavim daca mancam o rosie sau un fruct din copac,fara sa le spalam!
AVEM NEVOIE DE:
2kg rosii bine coapte
1ceapa
2morcovi
1pastarnac
1telina mica cu frunze
1dovlecel
sare
3-4linguri ulei
taitei 
cartofi,optional
CUM SE PROCEDEAZA:
Toate legumele curatate,spalate,taiate cubulete,se pun la fiert in oala cu 1lingura cu sare,telina fara frunze
Dupa ce au fiert bine,se rastoarna in supiera pusa ontr-o alta oala,se trece cu lingura prin toate,insistand mai mult pe rosii,se pune din nou oala pe foc,se completeaza cu apa,se adauga ulei,frunzele de la telina,sare iar cand incepe sa fiarba se adauga taiteiii(eu i-am cumparat) iar la final se potriveste de gust

   Se serveste calda,spre fierbinte(mie asa-mi place)
Pentru ca de foarte multe ori cat am fost bolnava am facut aceasta supa,de aceasta data,i-am adaugat si 2cartofi cubulete fierti separat pentru ca se intaresc daca sunt fierti cu rosii
Cu toate legumele spuse la inceput,eu fac supa intr-o olita de 3l si in doua zile se termina pentru ca mie nu-mi mai trebuie altceva, de aceea am facut-o de multe ori
Aici in olita culoarea este mai puternica pentru ca rosiile au fost foarte coapte si moi,abia le tineam in mana sa nu se sparga!       
Sa va fie de folos!

 
0

Mic dejun

Stand intr-o zi cu gandurile mele,mi-am amintit ca in copilarie,chiar si adolescenta foarte des mancam asa ceva,chiar imi faceam singura dar va spun sincer ca rosiile tot de gradina,ouale tot de tara, gustul nu a fost ca acela pe care-l stiu!!!s-a mancat pana la urma ca a fost bun dar uite asa ne pierdem si gustul copilariei,pana la urma ne vom pierde si traditiile pentru ca nu mai sunt cum erau odata,eu cel putin am simtit asta de mult!!
AVEM NEVOIE DE:
3oua
4rosii
2catei de usturoi
3linguri ulei
sare
piper
putin busuioc uscat
CUM SE PROCEDEAZA:
In tigaia cu ulei pui rosiile cubulete si usturoiul marunt,dupa ce s-a format un sos condimentezi cu sare,piper,putin busuioc uscat
Spargi ouale in acest sos
iar cand albusul a inceput sa se albeasca,amesteci totul cu o lingura
Servesti cu paine prajita alaturi un pahar de sirop rece.



 
 

2

Sos de ardei cu rosii

In fiecare an imi vine in minte cate o metoda de pregatit conservele pentru iarna.
Uite asa si aceasta reteta am imbunatatit-o si anume,pana acum le treceam doar prin masina de tocat,ei bine acum le-am pasat si cu blenderul vertical,direct in vas si a iesit un sos de-l pui pe paine,bun,bun de tot.
AVEM NEVOIE DE:
ardei kapia
rosii bine coapte
ardei iuti rosii
aspirine
CUM SE PROCEDEAZA:
Ardeii spalati,curatati de seminte si cotoare,ardeiii iuti de asemenea,rosiile spalate,scoase partea unde sta codita apoi stoarse de zeama si seminte,le-am tocat la masina cu sita cea mai mica
 
 Totul pus in oala pe foc
Dupa 15-20min de fiert,dau oala deoparte, bag blenderul vertical si uite asa-mi rezulta o pasta fina;pun din nou pe foc si continui fierberea pana consider eu ca-mi place de gros sosul.
Eu de aceasta data nu am pus nici zahar,nici sare pentru ca avea un gust extraordinar si nu am vrut sa-l stric,asa ca am pus sosul in sticle
in fiecare am pus cate o aspirina,am infiletat bine capacele apoi am fiert sticlele 1h dupa care le-am racit in patura.
Nu am etichetat sticlele pentru ca nu fac in cantitati industriale si stiu foarte bine ce am in ele iar fetele nu vor asa ceva,doar suc de rosii!


 

0

Rata cu sos de rosii

Am avut o rata de la tara,din tacam am facut o supa iar pieptul si pulpele mancarica asta buna de tot.
AVEM NEVOIE DE:
Carne de rata,puteti pune chiar o rata ca nu sunt mari si daca sunteti mai multi la masa,e tocmai potrivita
500g rosii,eu daca am din belsug,am folosit cherry
1-2ardei kapia
4catei de usturoi
1ceapa
20ml ulei
sare
piper
putin cimbru
dafin
cartofi pentru servit
CUM SE PROCEDEAZA:
Se fierbe carnea 30-40min adunand spuma care se formeaza apoi se scoate pe o farfurie fara sa fie aruncata apa.Se prajeste putin pe ambele parti apoi se scoate iar in uleiul ramas se pune ceapa taiata marunt,ardeiul de asemenea,2polonice cu apa de la fiert si se lasa pe foc pana scade si ceapa este fiarta.
Se adauga apoi rosiile si usturoiul pasate la blender impreuna
carnea,se completeaza cu alte 2polonice cu apa de la fiert,sare,piper,dafin,putin cimbru si se lasa pe foc mic pana scade
In acest timp din cartofi se pregateste un piure dupa reteta clasica pe care o stie toata lumea,iar cand totul este gata,se serveste cu acritura de sezon.


 
 

0

Saramura de peste

Nu pot rezista de cateori merg prin piata sa nu intru pe la pescarie sa vad daca au primit ceva prospaturi!
Am nimerit taman bine cand descarcau niste burti babane de crap!! aoleu,ce bine-mi pare,acasa imediat am pus de-o saramura asa cum o fac eu !
Am fost atat de nerabdatoare s-o savurez,incat nu am mai tinut cont de aspectul farfuriei!!!
AVEM NEVOIE DE:
burta de crap
sare
1-2rosii
1-2ardei kapia
SARAMURA:
2-3cani cu apa(depinde de cantitatea de peste)
1lingurita cu vegeta sau delikat
1ardei iute
1capatana de usturoi
putin cimbru
1lingura ulei
sare daca e cazul
CUM SE PROCEDEAZA:
Pestele spalat,portionat,pudrat cu sare,se pune pe gratarul tefal,impreuna cu rosiile si ardeii
Dupa ce s-au fript,pestele se pune pe o farfurie,rosiile si ardeiii se curata de coaja si se paseaza cu blenderul vertical
Intr-un vas pe foc se pune apa cu Delikat,ardei iute,cimbru,ulei,piureul de rosii si ardei,
 iar cand incepe sa clocoteasca se adauga pestele si dupa 2-3clocote se opreste focul.Se da vasul deoparte,se adauga usturoiul pisat,se potriveste de gust,apoi se serveste cu mamaliguta si ardei iute daca e nevoie
Un alt an 2019,aceeasi reteta


    

0

Sos de rosii pentru o zi

Aveam multe rosii de diferite marimi,nu mai erau bune de salata,mancare aveam si nici sa le arunc nu ma induram,asa ca am facut un sos pentru zilele urmatoare cand voi pregati ceva de mancare
                                      AVEM NEVOIE DE:
rosii
CUM SE PROCEDEAZA:
Rosiile spalate,se cresteaza in partea opusa coditei,se stoarce de zeama si seminte,se pun intr-o oala cu apa si se fierb 15-20min
                                    dupa acest timp se scurg,se pun in blender si se proceseaza pana rezulta o pasta
                                    Va garantez ca rezulta o pasta fina iar coaja nici nu exista;se pune in borcan cu capac infiletat si se lasa la frigider pana in momentul folosirii
                                    

0

Pui la cuptor cu sos de rosii

Asa de-o data,mi s-a facut pofta,cred ca v-ati obisnuit cu poftele mele,de piure!
Bine,bine zic,dar cu ce-l asociez??chiar daca toata lumea striga,vaaai piure cu carne,cartofi prajiti cu carne,paste cu carne!!!!!! eu merg pe mana mea si atat!
Am facut imediat cea mai rapida si mai simpla friptura la cuptor.
AVEM NEVOIE DE:
2pulpe de pui sau orice alta parte a puiului
3-4rosii bine coapte
1capatana de usturoi mica
sare,piper,cimbru
1ceasca vin alb
CUM SE PROCEDEAZA:
Pulpele curatate,spalate,condimentate,se pun intr-un vas de yena la cuptor sa-si lase din grasime si sa se rumeneasca
In acest timp,se pun in blender rosiile spalate si taiate,usturoiul curatat
iar dupa ce s-a obtinut un sos,se rastoarna peste pulpe,impreuna cu vinul,putina sare,piper,cimbru si se lasa la cuptor 30min
Se serveste imediat cu piure de cartofi dupa reteta pe care o stie fiecare
Pofta buna si sa va fie de folos!



  
 

1

Musaca de vinete

Multe retete clasice nu am in acest blog,printre care si aceasta delicioasa Musaca.
Trebuie sa-mi "revizuiesc"postarile si sa ma pun pe treaba,zic!!!
AVEM NEVOIE DE:
1kg carne tocata(de care doreste fiecare,eu am avut de porc)
1kg vinete
1ceapa
3oua
250g smantana fermentata
3-4linguri ulei de masline
1ardei kapia rosu
1ceasca suc de rosii
500g rosii
sare,piper,cimbru
CUM SE PROCEDEAZA:
Intr-un castron se amesteca carnea cu ceapa tocata marunt,ardeiul curatat si taiat cubulete,sare,piper,putin cimbru,se amesteca bine apoi se rastoarna in tigaia incinsa pe foc fara ulei(pentru ca-si lasa grasime carnea)
Dupa ce carnea s-a albit,se adauga 1cana cu apa si se lasa la fiert acoperit.
In acest timp vanata se spala,se sterge,se taie in jumatate(daca e mare cum e a mea,daca nu,doar rondele),apoi fiecare jumatate in felii nu prea subtiri
,se presara cu sare si se lasa pe un tocator inclinat sa se scurga 


 Se pun apoi feliile de vanata tamponate cu prosoape de hartie,in tava de la aragaz pe hartie de copt,deasupra se picura putin ulei de masline,apoi se lasa tava la cuptor 4-5min,dupa care se scot pe o farfurie
Intr-un vas termorezistent sau tava,se pune jumatate din sucul de rosii,apoi rondele de rosii sau rosii taiate(eu am avut cherry)
se acopera cu felii de vanata
apoi cateva linguri cu carne,se niveleaza suprafata se pune peste carne cateva linguri din amestecul de oua batute cu smantana
din nou rondele sau cubulete de rosii
apoi se procedeaza ca la inceput,cu vinete,carne,rosii si restul de smantana.
Se lasa vasul la cuptor 45-50min la foc mic,si se serveste dupa ce s-a racit






0

Dulciuri de post

Dulciuri de post

Petit chef

Diverse

Afişări de pagină

Persoane interesate

LaFemme